EP 168: Darwin și Spencer

Charles Darwin și Herbert Spencer au fost două figuri esențiale în gândirea secolului XIX, dar cu perspective și intenții diferite. Darwin, naturalist, a revoluționat biologia cu teoria sa a selecției naturale, expusă în „Originea speciilor” (1859). El arată că speciile nu sunt fixe, ci evoluează lent, prin variații mici și prin competiția pentru supraviețuire. Natura nu este armonie predestinată, ci un proces nemilos, fără scop moral sau divin. Cu această teorie, Darwin a zdruncinat nu doar știința, ci și filozofia, teologia, viziunea omului despre sine.Herbert Spencer, filozof și sociolog, a preluat ideile darwiniste, dar le-a extins dincolo de biologie, construind o teorie evoluționistă a întregii realități - de la cosmos la moralitate, de la societăți primitive la civilizații industriale. Este cel care a formulat expresia „supraviețuirea celui mai adaptat” (survival of the fittest), pe care mulți o atribuie greșit lui Darwin. Pentru Spencer, progresul este o lege universală: totul tinde de la simplu la complex, de la haos la ordine. Societatea, ca și natura, evoluează „natural”, iar intervenția statului trebuie să fie minimă - idei care au dus la forme timpurii de libertarianism și la justificări ale darwinismului social.Deși au fost asociați în epocă, între Darwin și Spencer există o diferență majoră: Darwin explică fapte biologice prin observație științifică, Spencer le transformă în principii normative aplicabile societății. Dacă Darwin rămâne un savant prudent, Spencer devine un sistematic ideologic. Influența lor combinată a modelat profund viziunea modernă asupra naturii, istoriei și omului, dar și numeroase distorsionări ulterioare, de la eugenism la capitalismul fără frâne.

There are no comments yet.

Please log in to write the first comment.