140: Revoluția franceză

Revoluția Franceză este un uriaș laborator politic și ideologic, în care ideile iluminismului – moderate, radicale sau populiste – se confruntă cu realitățile crude ale violenței, fricii și conflictelor de clasă. De la convocarea Stărilor Generale în 1789 și proclamarea unei Constituții de către a Treia Stare, până la răsturnarea monarhiei, instaurarea Republicii și Teroarea din 1793-1794, avem o succesiune amețitoare de faze: Constituanta, Legislativul, Convenția și apoi Directoriul. Fiecare etapă vine cu propria doză de speranță și groază.Dezbaterea centrală în Revoluția Franceză este, ca și în cea americană, între centralizare și descentralizare, între democrație și teamă de tirania majorității. Iacobinii radicali, influențați de Rousseau, acaparează puterea, eliminându-i pe Girondini, și guvernează prin Teroare. Iluminismul moderat – al lui Montesquieu și Voltaire – își găsește expresia în faza constituțională, iar iluminismul radical – cel al girondinilor și al feminismului incipient – e repede înghițit de logica suspiciunii și epurării. Republica ajunge să semene mai mult cu un imperiu în devenire decât cu o societate eliberată.Revoluția Franceză nu e un eveniment liniar, ci o tensiune continuă între ideal și abuz, între educație universală și execuții în masă, între inspirația antică și reformele forțate. Cum spune Jonathan Israel, avem de-a face cu trei mari curente de idei: iluminismul moderat, cel radical și populismul iacobin. Iar Guglielmo Ferrero propune o lectură și mai subtilă: nu două revoluții succesive, ci două revoluții care coexistă – una liberală și una teroristă. Din această coliziune de idei și interese se naște nu doar o nouă Franță, ci și un nou model politic care va influența întreaga Europă.

There are no comments yet.

Please log in to write the first comment.